in mintea mea abrupta

te-am lasat deschis
si neinceput

neatins

ascuns printre orgoliile mele genetice

neinventat suficient

incomplet

delimitat atat cat sa pot sa-ti recunosc
nuantele de abandon aruncate lasciv pe un umar

rebel

nemiscat

serafic

as vrea sa te fi lasat ucis si disparut

ermetic

sub dune

Desertul ploua noaptea cu pacate.
Isi modeleaza colinele descoperind femei de nisip zdrobite sub pasi de caravana,
nimfe cu ochi de jad ce otravesc dune cu atingeri necenzurate,
ce asurzesc cu miscari schizofrenice inocentele maurilor rataciti pe coama de camile
si le dicteaza noi ritmuri de batai de inima.
Aprind furtuni cu glasuri straine de sacralitate
si le indeamna sa mistuie toate lumile evadate din mit.
Se zbat diabolic in dansuri serpuite de casmir,
sufocand civilizatii si scufundand ratiuni in istincte
pana ce descantecele lor asternute de musoni pe pleapele noptii
mor sub lumina soarelui nascut din nisip,
ce-nghite inapoi femei jertfite desertului,
cadane care-si striga robiile doar noaptea.

m-ai jefuit de vara

Te-am descoperit acum ceva timp printre gandurile mele veline.
Mi-ai smuls vara din par, de pe buze, din buzunarul stang
si m-ai facut sa-mi amintesc ca toamna m-a nascocit de fapt.
Ca hohotele ei de ploi s-au evaporat sa mi se decanteze visele,
ca a facut clipele sa se miste ritmic pentru mine
si mi-a impins timpul intr-un sens doar al meu.
Mi-ai scufundat simturile intr-un tipar distinct de rime,
cu deghizari ce freamata sa eclipseze inimi,
si ratacita printre porii unui deja-vu in versuri
am acceptat sa iau de mana toamna,
s-o las sa-mi amprenteze parul, buzele,
sa-mi umple toate buzunarele in care tu nu te ascundeai de vant.
Te-am cautat acum ceva timp printre gandurile mele veline
si ele au negat ca te-ar fi vazut vreodata...
pe tine, sau vara...

just askin'

...intarzierile strivesc simturile mele cele mai tactile!
de ce o faci?

cocktail

Doi scandinavi au remixat frigul
in scantei de haos.
Prizonierii unui apus in parfum de nuferi
au detonat departarile si s-au pierdut in ceata.
A ramas in urma lor
spectacolul de straluciri infinite
al patimilor de smarald ciobit in descantecul unei cafele prea ieftine...

Trasaturile lor salbatice brutalizeaza vise,
le decoloreaza
si fac greu de imblanzit cenusile amintirilor subrede
ce uita ca pana mai ieri
se zbateau catifelate intre anomalie si mister.
In departari, se pierd in nauciri sofisticate de crepuscul, felii de ratiune sufocata
in gustul de cafea.

Doi prizonieri in jocuri indecise
aluneca abrupt in palide obsesii camuflate de frisoane.
Se lasa ametiti cu deghizari obscene-n fluturi
si isi izbesc intimitatile de straturile greu de atins ale celuilalt,
abandonandu-si zborul sfasiat
in portiunile-ascutite ale aromelor obscure
ingramadite intr-o cafea.

just for You(lia)

de ce crezi tu c-a nins la Cluj?

Te-ai gandit vreodata ca distrugi legile fizicii?
Te-ai gandit vreodata cat efort canalizeaza gravitatia asupra mea
sa nu ma lovesc de cer?
Te-ai gandit vreodata cati zei se chinuie sa faca pamantul sa se roteasca si pentru mine?
sau cat incearca betia sa mi se evapore din vene?
cum iluziile se cearta intre ele sa-mi scape de sub pleoape
si cat incearca noaptea sa-mi stearga insomniile din palma?
Vantul a smuls doi copaci pentru ca n-a reusit sa ma invete sa respir cu tine-n gand,
penele de curent au vrut sa-mi reseteze hipnoza,
iar oceanul mi-a transmis zguduirile lui prin apa de ploaie;
cred ca-mi spunea: Trezeste-te!
Dar eu am ras de spaimele lor...
M-ai corupt sa-ncalc cu aroganta legile fizicii!

imbratisare lipsa

Mi-ai convertit timpul in ore de carton,
le-ai mototolit in imbratisari suave
si m-ai facut sa cred ca mi-e prea frig sa te abandonez.
Pe partea blank a sufletului meu ai sadit visari in bucati de cuvinte
si le-ai lasat apoi s-alunece peste teritorii anatomice necunoscute.
Ce versiuni din mine vrei sa inventezi?
Ce variante ale mele propui sa isi deschida ochii,
doar pentru a fi orbite de colturile noptii,
atunci cand tu ma vei lasa acoperita-n umbre?
brodata in piatra de altar asurzit de mult prea multe jertfe?
cu retina prafuita,
privind nicaieriul in ochi si confudandu-l cu parti din mine pierdute in favoarea ta?
Cand toate pietrele o sa taca,
voi inceta sa ma mai zbat in transa ce-mi inlantuie clipirea
si-mi strange in pumni pulsatiile de spasm ale bucatilor de inima
ce nu au apucat sa naufragieze inca spre tine,
si voi lasa balastul sa-mi napadeasca porii,
sa-mi slefuiasca sensul ramas mut,
sa ma cuprinda si sa ma transforme in piatra,
sa imi inece orele mototolite intr-o imbratisare
chiar daca imi zdrobeste inima prea tare,
chiar daca nu-i imbratisarea ta...

inecati in vocea toamnei

Lasa-ma sa te complic;
s-ascult ce ti se ascunde sub zambet,
sa spulber rand pe rand manechine de lut create cum as putea fi eu,
sa imprastii iluzii si arome pe trasaturile inca primitive din mine.
Noaptea esti mereu mai parfumat, cand taci.
Efervescenta iti apune doar in zori, cand tac si eu,
si cand admir tot cimitirul de papadii uscate topite inegal in inghetul nostru de soptiri.
Ai sa devii colectinarul unui limbaj pe care nu m-am hotarat sa-l rostesc inca,
si vom articula duetul unor cuvinte de neinventat.
Vom consuma atingeri virtuale imbibate in esec
alunecand in alt abis de simturi incercate pentru prima data
printe insomniile dereglate de ultima suflare a toamnei.

infiltratii

mi s-au ascuns plamanii de fumuri
si ochii s-au inchis larg in fata beznei.
un zambet mi s-a prabusit in spatele unei soapte
si minte ca nu mai poate sa iasa.

nu mai pot articula cuvinte din tendoane
si nu mai pot s-ascult tacerile unei arome de cafea;
alergarile mele s-au intepenit intre vise arcuite din cauza felurilor in care m-am razgandit.

m-am rasucit pe varfuri sa-mi calculez esenta
apoi am realizat ca nu stiu cum sa ma rezolv ca ecuatie
si totusi, prin reducere la absurd
sunt mai mult apa...

acolo unde mi-au zburat aripile

acolo unde mi-au zburat aripile mostre din mine capteaza identitati lucide ale fibrelor de ego care au uitat sa se mai camufleze.acolo mastile salveaza de la viata oameni cu chipul defect.
printre vegetatiile reci carora stepa le-a promis ca se va intoarce... candva, se vad balcanici desuru- bandu-si sufletele unul altuia, sa fie toti egali - fraieri derapati in betii ieftine, isi proptesc dorintele in echilibrul fragil al unei presupuse legi a compensatiei, abandonati intr-un picaj previzibil - piese de domino.
cu totii alunecam spre raiuri private intretinute de amintiri pe care nu le-am detinut niciodata, din trecuturi inventate, din geneze nascocite, pentru ca nimicul din care ne-am creat nu da bine.
cand imi voi cauta aripile acolo unde mi-au zburat, voi ramane si eu suspendata intr-un eden, caci nimeni din toti cei care au plecat nu si-a putut aduce aripile inapoi.

istoria unui sfarsit

Inceputurile sunt formate din sfarsituri ucise pentru ca alt sfarsit sa inceapa.
Diminetile se nasc prea repede si ma intreb daca nu doar mi-am imaginat noaptea.
Nu ar fi primul anotimp pe care il inventez pentru o alta versiune a ta
de cand mi-am lasat amintirile despre tine intr-o gara.

Inceputurile zvacnesc pe buzele mele si de fiecare data incep cu acelasi sarut
pe care multe parti din mine vor sa-l uit.
Din cauza lui multe campii se vestejesc de flori smulse
pe care nimeni nu si-a irosit privirea.

Inceputul a doi dintre noi incepe sa se sfarseasca.
Cand toamna ma va naste din nou sub alt soare
o sa recit istorii memorate de pergamente in huma
despre asasinatul unui alt sfarsit.

si acolo sus sunt dependenti

Râuri de purpură se revarsă asupra cerului
de parca tinerii din ghetto s-ar fi hotarat sa ingroape sub graffiti toti ingerii.
Păcatul se reflectă în apa râului
si firele de iarbă se urăsc între ele
Pentru că El nu pune dop la sticla.

Oceanul a inghetat peste sirene,
Un soim s-a incurcat in aripi si-acum se prabuseste pe un pisc,
Cuvintele au uitat sa se rosteasca
iar ochii mei nu vor sa mai clipeasca de o luna
Pentru ca el mananca prea multa ciocolata.

Marea s-a varsat peste cosmopoliti
iar anotimpurile s-au napustit toate in toamna,
Fluturii si-au pliat aripile, scuturandu -si coloritul
Pentru ca el a rulat lumea intr-un joint.

tocmai cand am descoperit ca stiu sa zbor, am descoperit ca nu stiu

Pe muchie de Africa
cerul m-a amenintat ca se va scurge in ocean.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa imi ating obrazul de palmele lui pufoase,
sa simt mirosul de presiune ale altor altitudini,
s-agat un nor,
cerul s-a topit si m-a patat cu vise.
Au inceput sa ploua cuvinte care nu au nimic de spus
si se preling in amintiri inerte pe la imbinari de univers intredeschise.

Pe ultima treapta a unei constelatii
stelele m-au averizat ca se vor desprinde si vor alunca intr-un pahar cu apa.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa vad cum se inspira-n cosmos,
sa simt vidul pe umeri,
si cum ma dor,
stelele s-au scufundat si mi-au diluat irisii cu lumina,
iar noaptea s-a adancit in somn
mult mai adanc ca pana acum,
mult mai senina.

Cand m-am aruncat in prapastia cu iluzii
vantul m-a implorat sa ma las impinsa inapoi.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa-l simt purtandu
-ma in sfori ca pe-o papusa,
el imi sopteste in timpane c-o sa mor,
ca o sa ma zdrobesc de ratiune,
cu tot cu aripile mele de cenusa.

cineva mi-a lasat sufletul singur

Aseara
m-am trezit plutind, pe jumatate sfasiata;
si mi-am adus aminte ca sunt asa din vara,
ca levitez pentru ca n-am mai vrut sa mor inca o data
pe un alt tarm, in alta mare inecata.

Atunci am vrut s-ascult seismul unui singur suflet,
i-am asteptat pulsatiile sub palmierul mut,
iar cand de-atata zbucium sufletul meu s-a rupt
eu mi-am inghesuit tot spasmul intr-un urlet.

Acum caut din nou, plutind, tot ce m-a rupt in doua;
stau suspendata cautand ce m-a lasat pustie asta vara,
desi e toamna afara si ma ploua,
partea care mi-a mai ramas din suflet nu coboara.

sa presupunem ca nu te iubesc!

Te-as putea iubi doar daca tu nu m-ai iubi pe mine;
te-as putea iubi daca mi-ai garanta ca n-am sa ma sufoc intre panica si obsesii;
te-as putea iubi doar daca as sti ca m-ai lasa sa tac cand te iubesc,
doar daca n-ar afla decat marea si maslinii;
te-as putea iubi daca mi-ai interzice sa recunosc cat te iubesc,
sau daca mi-ai intoarce spatele si m-ai impinge cu o mana,
si poate as putea sa te iubesc cand as vedea orizontul contaminandu-te cu nuante vagi in departare,
cand te-as vedea inghitit de prabusirea timpului peste prezentul meu,
cand as auzi vantul musonic izbindu-ma doar pe mine,
cand as privi in jur si as simti cuvintele tale evaporandu-se in tacere,
sau cand as tresari brutal la fecare particula de praf ce s-ar asterne pe amintirile implantate de tine in privirea mea.
Si totusi... te-as putea iubi oricum;
dar stiu ca numai unul dintre noi poate cu-adevarat s-o faca.
Sa presupunem ca nu te iubesc!

inca te mai caut

Te-am cautat adulmecand mirosul de forta centrifuga al pamantului.
Te-am cautat uitandu-ma dupa toate stelele pe care le-am putut ajunge ridicandu-ma pe varfuri.
Te-am cautat strigandu-te printre caravane crispate de urlete de lup.
Te-am cautat atunci cand am stiut cu siguranta ca va veni toamna peste noi.
Te-am cautat spargand ferestre murdarite de prea multe fantezii pentru tine.
Te-am cautat pana am extenuat orizontul cu privirile mele acide.
Te-am cautat ascultand timpul cum se scurge in cautarea ta.
Te-am cautat pana ti-am uitat chipul.
Te-am cautat pana ce n-am mai stiut ca vreau sa te gasesc.
Te-am cautat pan-am uitat ca te-am gasit.
Si inca te mai caut.

poate ca maine ma voi topi din nou?!

Asculta tundrele cum rad

si-mpart fiori sporind dilema mea!!
Si frigul cum dicteaza porilor ca-i apartin,
si cum le spune ca nici un soare nu ma va atinge mai din plin
ca visul de taiga!

***

Trei nopti mi-au spus, la rand,
ca arsita va fi eradicata in curand
din mintea mea.
Inghetul m-a impotmolit in oboseala
si-mi mangaie suav, pe rand,
iubirile ,
toate-amortite de-o raceala.
Caldura se topeste din mine-n viscol
si, printre flori trecute si bizare,
imi strange iubirile in brate, o data, tare,
pleacand cu viscolul din nou spre soare.
Raman pustie de dorinte;
privirile-mi se lasa inghetate in namol,
iar pe-ale nordului campii barbare
vad un pistol.
***
Asculta tundrele cum rad!
Dizolva-n ras dilema mea;
iubirile mi s-au uscat de vant;
ridic pistolul, trag,
si tundrele vor sangera.

renunt.

Vreau sa cunosc ape. Vreau sa le-nvat pornirile, sa le aud coregrafiile in spatele pleoapelor inchise, sa le ghicesc vibratiile, sa-mi las trupul infiorat in unde, sa ma imbin cu ele, sa se muleze pe formele sufletului meu, sa ma proptesc in sclipirile lor apuse...
Sau vreau sa uit ca vreau sa le cunosc, sa uit miscarile cutate de ocean, sa uit minciuna rostita la reflux de catre valuri, sa uit noianele de perle pirdute-n scoici salbatic tavalite in nisip, de marea care a intrat in mine si nu vrea s-o uit!

stapanii unei raze

Mainile tale pot acoperi soarele
Si-l pot prinde in pumn.
Deschide palma si lasa-l sa treaca si pe linia mea de orizont!
Fata ta se intoarce spre vant
si-atunci alizee te imprastie inconstient spre mine
si mi te-agata-n suvite de par.
Cand tropicele iti apasa umerii,
Nordul se simte obligat sa inventeze presiuni si pentru mine.
Cand somnul tau e napadit de-alunecari de valuri,
eu ma visez memorand rutina unui port pustiu de vase;
numar mistere in funii ce trebuiau sa acosteze punti saturate cu iluziile unor reintoarceri,
adulmec pescarusi in zbor
si le dictez aterizari spre alte continente,
deasupra altor mari de isterii neimpacate.
Si ma trezesc in rasarit
si-alerg spre soare smulgand bucatile pe care le-ai atins din el,
acolo unde l-ai acoperit cu mainile.

mongolul nevazut din mine

Eu ti-am adus Asia in priviri, iar tu...
Cand ma privesti in ochi m-acuzi ca am ramas inecata in alta mare,
Ca mi-am renegat toate apartenentele cand Asia m-a depistat si mi-a soptit infiltratiile ei pe retina.
Spui ca n-am refuzat nicio hipnoza din toata colectia ei de seductii,
Nu m-am retras din fata acordurilor seismice de mandolina;
Poate chiar m-am aruncat desculta prin baldachine si haremuri
si undeva in Asia mi-am pierdut toate inocentele.
Imi reprosezi c-am dat la schimb constiinta pe instincte,
C-am ametit desertul in miraje,
Sau c-am topit principii in fata secetei.
Blamezi si scuturi dorintele nou inflorite pe chipul meu schitat intr-un alt tip de fresca
si apoi taci...
Si ochii tai fixeaza alte dimensiuni in mine.
Te-apropii tulburat sa imi cuprinzi trasaturile mongole intre palme...
Acum le vezi??

abandon spre alt tinut

In Orient...
M-am lasat strivita de bazaruri,
si am lasat valurile sa-mi domine toate ratiunile.
Am lasat iluziile sa se inchege in jurul meu,
in jurul lui,
asa incat sa cuprinda doi,
si sa incapa doar doi.
Am uitat tigarile neaprinse cu gandul la apropierea stelelor dintre taramurile noastre
si am lasat atingerile sa aterizeze in locuri interzise,
Iar peste frontierele prabusite in nisip
am dezgropat scoici estompate de curenti
doar pentru a simti ceva concret sub talpi.
Mi-am lasat indoielile sfasiate intr-o narghilea cu lapte
si mi-am ascuns bronzul daruit de soare in imbratisari tacute
sub semieclipsa palmierilor mahmuri.
Am alergat dupa betia brizei si mi-am amestecat delirul cu rugaciunile nocturne evadate din moschei.
Mi-am diluat pasii in mare, initiati de pasii lui
in timp ce-i incuiam privirile pe coridoare de suflet izolate de uitare.
M-am lasat pierduta intre matase si ghimbir
urmand arome ratacitoare de bazaruri,
lasandu-ma din nou strivita de portia mea de Orient.

o mare mai naiva

Cei instrainati incearca sa cuprinda marea pe filme nevoalate si marea pare a fi naiva la incercarile lor de a o impacheta in amintiri. Pare dispusa sa se lase purtata pe taramurile lor uscate, sa-si uite umezeala, sa-si abandoneze valurile si adancimile, sa-si lase sirenele unduindu-se in abandonul nocturn.
Doar ca marea isi retrage sclipirile spre apus, ramane oarba in pretextul noptii si neaga ca a vrut vreodata sa se lase evaporata dintr-un capriciu. Ramane aproape de tarmuri, mangaind bratele pontoanelor desprinse de plaja, ascultand soapte de indragostiti intarziati pe pernele turcesti.
Naiva marea nu-si da seama ca cei doi izbiti de palide mocniri nu vor avea de respirat la unison mult timp, nu vor apuca sa-si atinga visele, sau sa-si marturiseasca esenta unul in fata celuilalt.
Naiva marea nu poate recunoase despatirile si asteapta nopti de-a randul in orbire, umbre pe care le stie pe de rost, acum doar jumatati. Confuza si surprinsa de-atatea destramari imprima ritmuri in pilonii de ponton si cheama iubirile inapoi. Raspund doar jumatati desperecheate care-si declara rapirile bucatilor de suflet.
Strainii au plecat si fara mare spre uscat, si fara valuri, adesea fara inimi. Si le-au lasat plutind pe langa pontoane...

in kimono

Gheisele isi imbulzesc tineretea intr-o ceasca de ceai

Dezbracandu-se de iubiri odata cu faldurile de kimono.

Podurile le recunosc tacerea pasilor suspendati pe incaltari gratioase,

Iar gradinile stau pregatite sa le adulmece paloarea,

Cand le vor simti parul negru descatusat de legile atractiei.

Noaptea gheisele ies pe rand dintre peretii de bambus

Ingenunchind in fata intunericului ce le spala fardul cu vanturi,

Fara sa le anuleze frumusetea.

Doar vantului ii pot incredinta dorintele,

Doar florilor de cires le pot marturisi regretul

Si-si pot abandona transele doar in fata aleilor pustii

Cand nimeni nu mai poate deveni victima irezistibilitatii lor.

Femeile in matase sfasiata isi arunca rugaciunile captive

Spre zei ale caror frumusete au imprumutat-o involuntar,

Cu care isi imbata existenta.

Gheisele isi asculta sufletul numai in noapte

Uitandu-l din nou cand lumina le napadeste trasaturile

Socata de umerii lor goi.

mascarade

M-ai aruncat in zbaterile carnavalului
si m-ai lasat sa imi zdrobesc de una singura uitarea,
sa mi-o acopar cu masti
ale caror chipuri atrag chiar si sirenele-n desert ;
dar pentru tine n-a contat.

Ai agitat vioara trupului meu
si ritmurile s-au ridicat si s-au prabusit doar pentru tine.
Le-ai ocolit accentele
si mi-ai lasat pasiunea sa zvacneasca muta ;
dar pentru mine n-a contat.

Ai starnit apoi harpe
si le-ai lasat corzile umede
sa stinga metalic
incendiul din atingerile mele catre noi ;
poate ca pentru tine noi nu contam.

Demult, si eu aveam ratacire in priviri,
si eu puteam sa plec,
sa ofilesc tot ce-a fot ieri, cu maine,
puteam sa smulg si sa mototolesc destine
si nu conta.

Demult, si eu eram nomad
si nu calcam pe pasii nimanui.
Lasam dementi in orbire acoperiti cu masti de carnaval,
confuzi in rasucirile unui ritual
ce conta doar pentru ei.

Dar totul inainte sa fiu prins de-un bold,
inainte sa ma rostogolesc si eu
sub alta regie de masti
in carnavalul unei alte transe.
Ce mai conteaza ?

am expirat!

Sterile ecourile se despica in fata mea

Doar sa le vad continuturile interzise.

Acum ma va acoperi visarea,

Ma vor ascunde strigarile

Si zvonuri bizare se vor asterne peste calamitatile mele.

Acum voi putea imprumuta parti ingropate din mine,

Iar sincronul dintre ele va deveni mult mai usor.

Ceata e hotarata sa ma sufoce,

Iar sentimente daltoniste

Plutesc neestompate de culoare

Spre-adanc.

Mi-am scuturat privirile de praf

Si am vazut

Ca dragostea se masoara in miligrame.

Ca durerile se masoara in dependente si disparitii

Ca in delir sangerarile ideilor

cuprind sufletele mele crapate de briza.

Se pare ca si eu am data mea limita

Ramane doar sa imi gasesc codul de bare

Intre straturile de iluzii pe care le-am depus

In fata negarilor tale pentru mine.

suflet esuat la mal

Si-a ars iluziile in mare

Si stancile i-au inecat si frica si regretul.

Cenusile s-au ridicat in vant

Si s-au lasat prabusite peste coastele salbaticite de-atatea nopti pustii.

Valuri demente si-au cantat refrenul cu numeroase agitatii,

Iar farul le privea cum naufragiaza suflete,

Cum le ingroapa intre scoici,

Cum se sfarama de stanci crapate de salturile fantomei lui sinucigase.

Balade celtice smulg scanduri de barci

Si le arunca in delirul abruptilor curenti

Zbantandu-se pe tanguire de vioara.

Doi cai smintiti se sting in vanturi

Innebuniti de el cel ratacit de pe-alta lume,

Se pierd in mangaieri de-apus,

In liberatea nisipurilor cuprinse de acizi.

Se vad in jumatati de lumina

Carari nezdrobite sub pasii nimanui,

Pentru ca fantoma nu-si poate adanci urmele pe zmocuri de iarba.

Se-aud octave inecate cu praf

Si ea zambeste asurzitor in noapte

Cand numai farul se izbeste de spectre adapostite in inima inca batand

A celei ce si-a ars iluziile in mare.

Iubirea lor se-ascunde prin trifoi

Cand razele ameninta sa se arunce asupra ei,

Iar stanca se mai crapa inca-o data

Sub prabusirea aceluiasi ratacitor.

rai in doi

Narcotice, ace şi gloanţe
Sunt răvăşite alături de-alte prafuri,
Subtil împachetate-n foi
În camera îngustă şi întunecată.
Cioburi de geam se-nşiră
Sub ochiul de fereastră afumată.
Doi adictivi stau singuri
Pe-o canapea murdară
Şi fiecare ţine-n mână câte o ţigară.
O pun din timp în timp,
În scrumieră să nu se ardă,
Când visele şi le-ntâlnesc.
Şi stau aşa fără de grai,
Şi simt cum e sa mori
Şi-un colţ de rai
E lumea viciilor lor.

ierarhii de savana

Apele m-au negat in loc sa ma inece
si mi-au ridicat in soare visele scufundate.
Jaguarul a scrutat desertul
si mi-a ocolit privirile.
Intelesese demult ca suntem la fel.

Trei vulturi m-au lasat sa tip
in urma zborului lor,
Sa ma cutremur, sa alunec,
sa ma plec in fata aripilor ce le lasasera in mine.

Am vrut sa-mi caut urmele-n noroi,
sa fiu sigur ca sunt,
Insa pamantul s-a cutremurat
si le-a zdrobit
inainte sa-mi pot aminti de mine cel de ieri.

Mi-am acoperit urechile de seceta
si hiena s-a apropiat.
Stia ca n-o aud
si mai stia...

Ce ape aveau sa mai inghita acum
zbaterea pasilor mei?
Ce lumi sa-mi mai absoarba
destinul smintit pe care l-a strans atata timp
in palma nisipul ?
Nu mi-am pus niciodata intrebarile potrivite
pentru ca tot ce asteptam erau raspunsuri.

Tacerea nu are raspuns,
are doar cantec
si dansuri ale caror coregrafii
aluneca-n prapastii
pentru ca eu sa le aud ecoul,
Pentru ca eu sa aflu cum sa respir,
Sa-mi amintesc ca stiu demult
cum sa-mi ridic visele-n soare,
Sa-mi amintesc ca stiu sa stau la pieptul elefantilor
care nu vor sa ma zdrobeasca,
Pe crestele adanci ale oceanului
ce nu vrea sa ma-nghita,
Cu mainile paralizate pe culmile muntilor albi
ce nu vor sa ma-nghete,

Surd la picioarele hienei

care stie ca numai eu nu stiu ca toti suntem la fel.

foto - Gregory Colbert

iubirea imposibila a metropolei cu noaptea

Plaja isi ridica degetele de nisip sa prinda albatrosi rataciti.
Aici nu aduc noroaiele miros de toamna.
Vantul smuceste toti nomazii ce-i afla pe tarmuri
Si ii indruma prin noapte
Spre Bizantul care se dilata
Sub priviri si glasuri amortite :
Auzi ? se prabuseste raiul peste noi !

Eu sunt occidental aici,
Sunt ploaia si frigul,
Eu sunt tot ceea ce-mi lipseste.
Aici totul isi uita rolul.
Uitarea copacilor fara frunze sta drept dovada.
Sofranul le-a intrat si lor in piele
Atunci, demult,
Cand briza a rostogolit aromele prin praf.

Cate tin minte baltile !
Daca-ar fi balti aici mi-ar spune tot ce stiu.
Si noptile invata pe de rost,
Oarbe, vibratiile lumii.
Poate o sa le-ntreb
De ce zumzetul ei se topeste in soaptele degerate ale vantului.

Pana s-apara spasmul metropolei
Vantul era harpa preferata a noptii.
Acum tanguierile lui zbuciuma doar saluri de satin pe culmi.
Istanbulul hipnotizeaza cu gandurie-i desirate intunericul
sfasiat de insomniacii supradozati cu muzici.
Ascultand marea respirand,
Noaptea imbata suflete cu flori de iasomie,
Cu dafin si fistic,
Cu menta si flori de vanilie
Smulse de pe Bosfor.

Percutia isi pulseaza ecoul
Izvorand alaturi de alte voci pagane.
Sufletele danseaza pana ce zorii incep sa sangereze ;
Flacari se zbat in umbre
Si chiar si acum
Orasul secerat de ape porneste valsul regretelor
Cu forta lui centrifuga,
Dorindu-si sa rimeze inca putin cu noaptea.