Legendă..

..despre depărtări

Lipsă

Noiembrie s-a întors ascuțit peste dorințele mele nou-născute.
M-am predat și mi-am cumpărat altă umbrelă, mințindu-i pe toți că doar asta-mi lipsește.

Apoi, ca să mai treacă timpul, am visat vise în care puteam să-ți trec mâna prin păr, prin buzunare, prin planurile de concediu.
În care nu aveam plantate hohote pe fiecare semn de carte
ori buzele crăpate până la os.

Recent am descoperit concluziile tale vindecate într-o cutie de carton.
Era acolo mirosul tău de vacanță,
tot ce nu știam eu și știai tu,
toate serile umezi când nu înțelegeai că vreau să taci,
diferența de mărime a mâinilor, sărutul de la baza gâtului, neatențiile, uimirea..
si toate iertările nemeritate!

La un calcul rapid până și eu am realizat că ai dreptate..
Ne dă cu minus.

camera cu cioburi

când nu îl iubeam până la capăt zâmbeam cum numai el știe că zâmbesc când nu-l iubesc până la capăt.
au fost multe zâmbete de soiul ăsta...
îl vedeam încruntându-se sub povara lor.
îl vedeam scuturându-se de ele...
iar la sfârșitul zilei îl vedeam împachetându-le în teancuri înalte cât să nu se vadă de după fotoliu;
cât să fie mai ușor de uitat că le-am zâmbit.

când nu îl iubeam până la capăt
făceam întâmplător un chec cu vișine să miroasă în casă a cuplu fericit.
își permitea atunci să intre încălțat chiar și pe covorul albastru luat din Bangkok de un prieten comun.
știa că noaptea târziu mă gândesc cum o să-l împărțim în caz de ceva...
vroia să știu și eu că mi-l va da mie. murdar.

când nu îl iubeam până la capăt
încercam să vindec asta cu aspirină și comprese cu apă rece.
le ținea pe frunte suficient cât să poată susține în mod credibil că nu-l mai doare.
că uite, i-a trecut..
iar eu mă prefăceam că sunt de acord și stingeam veioza.

de cele mai multe ori însă, când nu îl iubeam până la capăt ieșeam grabită pe strada aia cea mai întunecată din aripa de vest a orașului să las și restul de iubire pentru el acolo, într-un gang.

ajungeam acasă pustie și așteptam zgomotul mâniei lui  prin toate lucrurile din cameră care se puteau sparge.
pleca lăsând în urmă numai țăndări.
și după o lună.. sau mai mult.. se întorcea.
să îl iubesc din nou până la capăt..

frimituri de noapte

E de neinteles cum noaptea e atat de neincapatoare cu secretele mele,
cand odata nascocea pentru mine cate zece tipuri de inocenta  si toti zece o credeau pe cuvant..

e de neinteles cum se ineaca cu ele, cum se poticneste si le scuipa pe toate numai in cafeaua ta cu lapte..
e de neinteles cum imi toarna toate abaterile intr-o balta pe podeaua din dormitor
cand odata era trezoreria mea de inimi pacalite cu garnituri duble..
e de neinteles cum tot ce mi-a mai ramas din risipa noptilor complice sunt usi trantite, minciuni stangace
..si cateva scame.