cocktail

Doi scandinavi au remixat frigul
in scantei de haos.
Prizonierii unui apus in parfum de nuferi
au detonat departarile si s-au pierdut in ceata.
A ramas in urma lor
spectacolul de straluciri infinite
al patimilor de smarald ciobit in descantecul unei cafele prea ieftine...

Trasaturile lor salbatice brutalizeaza vise,
le decoloreaza
si fac greu de imblanzit cenusile amintirilor subrede
ce uita ca pana mai ieri
se zbateau catifelate intre anomalie si mister.
In departari, se pierd in nauciri sofisticate de crepuscul, felii de ratiune sufocata
in gustul de cafea.

Doi prizonieri in jocuri indecise
aluneca abrupt in palide obsesii camuflate de frisoane.
Se lasa ametiti cu deghizari obscene-n fluturi
si isi izbesc intimitatile de straturile greu de atins ale celuilalt,
abandonandu-si zborul sfasiat
in portiunile-ascutite ale aromelor obscure
ingramadite intr-o cafea.

just for You(lia)

de ce crezi tu c-a nins la Cluj?

Te-ai gandit vreodata ca distrugi legile fizicii?
Te-ai gandit vreodata cat efort canalizeaza gravitatia asupra mea
sa nu ma lovesc de cer?
Te-ai gandit vreodata cati zei se chinuie sa faca pamantul sa se roteasca si pentru mine?
sau cat incearca betia sa mi se evapore din vene?
cum iluziile se cearta intre ele sa-mi scape de sub pleoape
si cat incearca noaptea sa-mi stearga insomniile din palma?
Vantul a smuls doi copaci pentru ca n-a reusit sa ma invete sa respir cu tine-n gand,
penele de curent au vrut sa-mi reseteze hipnoza,
iar oceanul mi-a transmis zguduirile lui prin apa de ploaie;
cred ca-mi spunea: Trezeste-te!
Dar eu am ras de spaimele lor...
M-ai corupt sa-ncalc cu aroganta legile fizicii!

imbratisare lipsa

Mi-ai convertit timpul in ore de carton,
le-ai mototolit in imbratisari suave
si m-ai facut sa cred ca mi-e prea frig sa te abandonez.
Pe partea blank a sufletului meu ai sadit visari in bucati de cuvinte
si le-ai lasat apoi s-alunece peste teritorii anatomice necunoscute.
Ce versiuni din mine vrei sa inventezi?
Ce variante ale mele propui sa isi deschida ochii,
doar pentru a fi orbite de colturile noptii,
atunci cand tu ma vei lasa acoperita-n umbre?
brodata in piatra de altar asurzit de mult prea multe jertfe?
cu retina prafuita,
privind nicaieriul in ochi si confudandu-l cu parti din mine pierdute in favoarea ta?
Cand toate pietrele o sa taca,
voi inceta sa ma mai zbat in transa ce-mi inlantuie clipirea
si-mi strange in pumni pulsatiile de spasm ale bucatilor de inima
ce nu au apucat sa naufragieze inca spre tine,
si voi lasa balastul sa-mi napadeasca porii,
sa-mi slefuiasca sensul ramas mut,
sa ma cuprinda si sa ma transforme in piatra,
sa imi inece orele mototolite intr-o imbratisare
chiar daca imi zdrobeste inima prea tare,
chiar daca nu-i imbratisarea ta...

inecati in vocea toamnei

Lasa-ma sa te complic;
s-ascult ce ti se ascunde sub zambet,
sa spulber rand pe rand manechine de lut create cum as putea fi eu,
sa imprastii iluzii si arome pe trasaturile inca primitive din mine.
Noaptea esti mereu mai parfumat, cand taci.
Efervescenta iti apune doar in zori, cand tac si eu,
si cand admir tot cimitirul de papadii uscate topite inegal in inghetul nostru de soptiri.
Ai sa devii colectinarul unui limbaj pe care nu m-am hotarat sa-l rostesc inca,
si vom articula duetul unor cuvinte de neinventat.
Vom consuma atingeri virtuale imbibate in esec
alunecand in alt abis de simturi incercate pentru prima data
printe insomniile dereglate de ultima suflare a toamnei.