si ochii s-au inchis larg in fata beznei.
un zambet mi s-a prabusit in spatele unei soapte
si minte ca nu mai poate sa iasa
.nu mai pot articula cuvinte din tendoane
si nu mai pot s-ascult tacerile unei arome de cafea;
alergarile mele s-au intepenit intre vise arcuite din cauza felurilor in care m-am razgandit.
m-am rasucit pe varfuri sa-mi calculez esenta
apoi am realizat ca nu stiu cum sa ma rezolv ca ecuatie
si totusi, prin reducere la absurd
sunt mai mult apa...
