defecte de cromatica

Azi mi-am povestit despre mine
si-am incercat sa-mi amintesc ziua in care m-am cunoscut cu adevarat,
in care mi-am dat seama ce colectionez,
ce anume imi omoara, pe rand, simturile,
ce caut, ce ofer,
ce doare?
cum ma indepartez,
cum tremur, cum ma rasucesc,
si cat iubesc... daca (?!)

Colectionez trairi, ascund ce pot,
mor doar in fata cuvintelor ce ma ghicesc cu adevarat,
caut orice altceva,
ofer ce-mi scapa,
ma dor intoarcerile cu spatele,
si ma strecor nesesizata atrunci cand atipesti.
Ma zbat intre mai multe versiuni ale aceluiasi fel de a fi,
iar spre tine ma intorc mereu pe partea dreapta pentru ca ochiul meu stang e mult prea daltonist sa observe ca pot iubi...

imi pare rau, nu am bluetooth!

eu pot comite omorul senzatiilor tale de sentiment.
le pot sfasia chiar si in timp ce ma privesti,
in timp ce pretinzi ca ma asculti,
in timp ce memorezi diferentele intre felurile in care tac.
le pot ascunde sa nu le mai gasesti.
pot face ca toate parfumurile mele sa nu-ti mai zgarie concentrarile,
sa nu se mai infiga verticale si salbatice pe muchii de gand,
eu pot zdrobi pe rand toate incercarile tale de traiectorii catre mine
si iti pot face pulsul sa se abtina din zbateri smintite la jumatati de noapte...
dar de ce as asculta taceri nemeritate?
de ce as accepta sa invat estomparile sunetului unor pasi care pleaca?
de ce mi-as impiedica frisoanele in departari tacute, cand nici macar nu am bluetooth?