Superputere

Pot zbura pe distanțe scurte.

La joasă altitudine. 

Până recent 

nici nu consideram asta superputere 

având în vedere că oricum trebuie s-aștept la semafor. 

În ultimul timp însă... 

am realizat cât economisesc la claxonat.

Așa că o să investesc într-un abonament de vânt la rafală.

Să vezi atunci viteză de reacție!

*foto by 77EvL77

dietă

sunt curioasă cum voi dispărea pentru tine.
ca o vară toridă,
ca o alunecare în somn,
ca niste înțepături timide într-un braț de mult amorțit,
ca un război mondial.

sunt curioasă cum îți vei aminti că sunt.
palidă,
vijelioasă,
debusolată, secretă, polară..
comestibilă.
sunt curioasă cât de repede vei vrea să uiți
că am fost cândva
felul tău preferat de gustare.

Dubla 2

S-a luat curentul în paradis.
Cu toții am crezut că-i temporar,
mai ales eu.
Am rămas așa, în întuneric, cu ochii deschiși fixați pe întrerupător.
Vreo două luni.
Restul de opt, m-am întrebat dacă și la tine e beznă,
dacă îți merge reșoul,
dacă ți-ai cumpărat în sfârșit mânuși, pe frigul ăla,
și un set nou de cuțite
în locul celor atât de obișnuite să-ți înjunghie zilnic așteptările.
Acum învăț iar să clipesc.
Și sădesc lămpi solare pe linia de frontieră cu actualul ținut gazdă.
Nu vreau să las din nou paradisul
jefuit de lumină.

noi două

plouă.
pășesc afară din mine
pe aleile cu atei.
afară din captușeala-mi economic compartimentată
și cât mai departe de pretențiile supraponderale de la miezul nopții.
cât mai departe de senzația înțepătoare că sunt atât de greșită în felul meu,
atât de îngustă pe alocuri,
și indiscutabil decalată ca voltaj pentru orice fel de energii alternative.
pe ploaie alunec spre lumea erodată
a tot ce era cât pe ce să fiu
și toate epavele făpturilor în care n-am pășit încă
mă strigă răgușite
pe nume de stele demult explodate,
și-ntind spre mine brațe
prevăzute cu strângeri la piept sufocante.
rostesc cadențat tot ce știu despre mine
din auzite
și îmi promit biserici construite în cinstea mea
din nu-știu-ce fonduri structurale.
ce chestie!
    
plouă.
uitasem cum uneori în ploaie mă simt scurtcircuit...
pășesc înapoi în mine
și mă găsesc încruntată,
așteptându-mă:
„nu mai veneai odată?! mi s-a făcut foame.”

*foto by Larchick 

perne cu memorie (II)

De la o vreme, pe sub perne stă la pândă un singur tip de monstru:
îmbrățișarea ta torențială.

*foto by Rebeca Cygnus

perne cu memorie (I)

De la o vreme,
mi-adorm pernele
citind în ochii tăi închiși
povești cu zâne.

*foto by Sarahannloreth

Smartphone

Scuze că n-am răspuns când ai sunat.
Eram murdară pe mâini..
îmi aranjam în ordine alfabetică.. dilemele.

concret

în concret, sunt făcută din întrebări fără răspuns.
din depărtări.
și din treziri magnetice cu câteva minute înainte să sune ceasul.
sunt făcută din încheieturi exfoliate
și gânduri caniculare.
chiar! de mult n-am mai gândit la temperatura camerei. acum realizez.

sunt făcută din scenarii controversate,
din stingeri și reaprinderi de intenții neacompaniate de nimeni. cred.
din șuvițe de păr cu miros de lume înconjurătoare.
și inevitabila deprindere de a mă grăbi să tac.

în concret, sunt făcută din răspunsuri la întrebări pe care nu mi le vei pune niciodată.
și cam atât cu concretul.

   art by Charmaine Olivia

Mai bine nu-ți spun

Am visat ce urmează să-mi zici!

Purtai pe buze vocea ta secretă
și toate expresiile alea îmblânzite provizoriu.
Iar pe deasupra, numele meu.
Dacă îți vine să crezi de-abia l-am recunoscut..
Îl pronunțasei de parcă ar fi fost proaspăt încins în foc,
și-mi arătai triumfător că nu te-ai ars.

Apoi mi-ai zis...

Aș vrea sa-ți spun ce,
dar nu sunt sigură ca ăla era numele meu de fapt,
și sincer habar n-am cum să te sting dacă iei foc!

Black Friday

Degeaba dormi dezvelit;
și perpendicular pe diminețile de luni,
și marți uneori.
Degeaba optezi pentru vise de două persoane cu late check-in.
Degeaba mă cauți în pufuleții cu surprize
sau pe dosul capacelor de Tuborg.
O fi ea societate de consum, dar s-a dus vremea
cu
unu+una gratis!

Alfabet

Să nu crezi că nu știu..
Îți sunt facultativă.
Câteodată te uiți la mine ca la un nasture lipsă.
Alteori ca la o pană de curent de tipul ălora de dinainte să fi apăsat save.
Nu mai spun că uneori mă privești de parcă nu mă poți înțelege fără subtitrare..
Las' că știu eu!

Să nu crezi că nu știu..
O să avem discuția aia despre nepotriviri într-o săptămână,
cel mult două.
Îngropi idei minate la fiecare răscruce de impresii asupra lucrurilor care-ți plac la mine - ca nu cumva să te rătăcești și cine știe.. să mă consideri pe de-a-ntregul plăcută -
iar la sfârșit de noapte le detonezi pe rând și te ghidezi după zgomot și fum înapoi în țara unde lucrurile alea n-ar rezista la climă.
Cred c-ai văzut asta într-un film.

Să nu crezi că nu știu..
Pentru tine sunt un canal cu purici.
Sunt o frecvență de sunet prea înaltă,
ori bruiajul dintre două gânduri perfect logice.

Știu și că tu nu știi nimic din toate astea.
Dar ai timp să-nveți!
Încă n-am hotărât sub care rând de coaste să-mi așez epicentrul.

Perfect complicat

Imaginează-ți cum mi-ar sta fără cratimă.
Sau dacă m-aș descălța de punctuații
și diacritice.
Imaginează-ți cum ar fi dacă între noi n-ar exista virgulă tot timpul
și dacă n-am mai pune două puncte înainte de toate apropierile.
Dacă ne-am contrazice fără linie de pauză
și fără majuscule..
Dac-am închide toate parantezele,
cu lacăt,
sau dac-am renunța, deodată, la monosilabe.
Am putea fi o metaforă în sine!
sau un neologism.
Tu ai putea să mă reciți mult mai ușor, cu intonație.
Iar eu aș putea în sfârșit să te cred pe cuvânt.

În trafic

Iubește-mă de pe celălalt trotuar.
Iubește-mă pe trecerea de pietoni

și lângă semnul de staționare interzisă.
Iubește-mă de ieri încoace,

până după alegeri.
Iubește-mă în toate visele, fără excepție;

în scara blocului,

și în ratb.

Iubește-mă cu voce tare; 
cu maxilarul încleștat

și inima deschisă la perete.

Iubește-mă anonim,

dezordonat, 

cu mânecile suflecate până la cot.

Iubește-mă din greșeală...

Da! Iubește-mă ca un accident rutier fatal!

..sau dă-te la o parte că n-am loc să parchez.

Ieșire din matcă

De ieri am început să mă cred fluviu.
Și-apoi am realizat cât de multe lucruri ar explica asta...
Spre exemplu sindromul de a nu mă putea opri din curgere,

sau enigma inundațiilor de pe scară.

Probabil mă voi acomoda, treptat, cu postura asta lichidă și tulbure.
Probabil în curând o să-mi pară perfect normal să admir din aval nenumărații înecați cu mine în gând,
să mă infiltrez pe sub tapet, 

să mă preling pe după întrebările alea serioase la care se ajunge o săptămână mai tarziu 
și alte lucruri firești în asemenea stări de agregare.
În cele din urmă nu o să mă mai mire nici că pe toată suprafața fostelor iubiri se formează, cu atâta viteză, condens.

Expus

Mâine vreau să te văd, întâmplător, pe strada aia cu muzee.
Să te vad traversând și împiedicându-te,
sau lovit ușor de vreun biciclist,
sau scăpând plasa cu portocale.
Aș râde în sinea mea. În hohote! sau nu doar în sinea mea...
Apoi te-aș ajuta să le strângi.
Sau poate că le-aș da cu șutul. Da, mai degraba..
Te-ai uita la mine de jos în sus suprins,
și-apoi mâhnit sau fâstâcit,
sau poate chiar înfrânt.
Înfrânt!
Iar eu ți-aș spune: „s-o stăpânești sănătos” sau „s-o porți cu plăcere”,
asta zâmbind desigur,
și aș pleca.
Senină,
distinsă,
urmărită cu privirea.
Regretată..

Mai bine-ai ocoli strada aia mâine!

Legendă..

..despre depărtări

Lipsă

Noiembrie s-a întors ascuțit peste dorințele mele nou-născute.
M-am predat și mi-am cumpărat altă umbrelă, mințindu-i pe toți că doar asta-mi lipsește.

Apoi, ca să mai treacă timpul, am visat vise în care puteam să-ți trec mâna prin păr, prin buzunare, prin planurile de concediu.
În care nu aveam plantate hohote pe fiecare semn de carte
ori buzele crăpate până la os.

Recent am descoperit concluziile tale vindecate într-o cutie de carton.
Era acolo mirosul tău de vacanță,
tot ce nu știam eu și știai tu,
toate serile umezi când nu înțelegeai că vreau să taci,
diferența de mărime a mâinilor, sărutul de la baza gâtului, neatențiile, uimirea..
si toate iertările nemeritate!

La un calcul rapid până și eu am realizat că ai dreptate..
Ne dă cu minus.

camera cu cioburi

când nu îl iubeam până la capăt zâmbeam cum numai el știe că zâmbesc când nu-l iubesc până la capăt.
au fost multe zâmbete de soiul ăsta...
îl vedeam încruntându-se sub povara lor.
îl vedeam scuturându-se de ele...
iar la sfârșitul zilei îl vedeam împachetându-le în teancuri înalte cât să nu se vadă de după fotoliu;
cât să fie mai ușor de uitat că le-am zâmbit.

când nu îl iubeam până la capăt
făceam întâmplător un chec cu vișine să miroasă în casă a cuplu fericit.
își permitea atunci să intre încălțat chiar și pe covorul albastru luat din Bangkok de un prieten comun.
știa că noaptea târziu mă gândesc cum o să-l împărțim în caz de ceva...
vroia să știu și eu că mi-l va da mie. murdar.

când nu îl iubeam până la capăt
încercam să vindec asta cu aspirină și comprese cu apă rece.
le ținea pe frunte suficient cât să poată susține în mod credibil că nu-l mai doare.
că uite, i-a trecut..
iar eu mă prefăceam că sunt de acord și stingeam veioza.

de cele mai multe ori însă, când nu îl iubeam până la capăt ieșeam grabită pe strada aia cea mai întunecată din aripa de vest a orașului să las și restul de iubire pentru el acolo, într-un gang.

ajungeam acasă pustie și așteptam zgomotul mâniei lui  prin toate lucrurile din cameră care se puteau sparge.
pleca lăsând în urmă numai țăndări.
și după o lună.. sau mai mult.. se întorcea.
să îl iubesc din nou până la capăt..

frimituri de noapte

E de neinteles cum noaptea e atat de neincapatoare cu secretele mele,
cand odata nascocea pentru mine cate zece tipuri de inocenta  si toti zece o credeau pe cuvant..

e de neinteles cum se ineaca cu ele, cum se poticneste si le scuipa pe toate numai in cafeaua ta cu lapte..
e de neinteles cum imi toarna toate abaterile intr-o balta pe podeaua din dormitor
cand odata era trezoreria mea de inimi pacalite cu garnituri duble..
e de neinteles cum tot ce mi-a mai ramas din risipa noptilor complice sunt usi trantite, minciuni stangace
..si cateva scame.

ni se scurge printre degete tot soarele.