in kimono

Gheisele isi imbulzesc tineretea intr-o ceasca de ceai

Dezbracandu-se de iubiri odata cu faldurile de kimono.

Podurile le recunosc tacerea pasilor suspendati pe incaltari gratioase,

Iar gradinile stau pregatite sa le adulmece paloarea,

Cand le vor simti parul negru descatusat de legile atractiei.

Noaptea gheisele ies pe rand dintre peretii de bambus

Ingenunchind in fata intunericului ce le spala fardul cu vanturi,

Fara sa le anuleze frumusetea.

Doar vantului ii pot incredinta dorintele,

Doar florilor de cires le pot marturisi regretul

Si-si pot abandona transele doar in fata aleilor pustii

Cand nimeni nu mai poate deveni victima irezistibilitatii lor.

Femeile in matase sfasiata isi arunca rugaciunile captive

Spre zei ale caror frumusete au imprumutat-o involuntar,

Cu care isi imbata existenta.

Gheisele isi asculta sufletul numai in noapte

Uitandu-l din nou cand lumina le napadeste trasaturile

Socata de umerii lor goi.

mascarade

M-ai aruncat in zbaterile carnavalului
si m-ai lasat sa imi zdrobesc de una singura uitarea,
sa mi-o acopar cu masti
ale caror chipuri atrag chiar si sirenele-n desert ;
dar pentru tine n-a contat.

Ai agitat vioara trupului meu
si ritmurile s-au ridicat si s-au prabusit doar pentru tine.
Le-ai ocolit accentele
si mi-ai lasat pasiunea sa zvacneasca muta ;
dar pentru mine n-a contat.

Ai starnit apoi harpe
si le-ai lasat corzile umede
sa stinga metalic
incendiul din atingerile mele catre noi ;
poate ca pentru tine noi nu contam.

Demult, si eu aveam ratacire in priviri,
si eu puteam sa plec,
sa ofilesc tot ce-a fot ieri, cu maine,
puteam sa smulg si sa mototolesc destine
si nu conta.

Demult, si eu eram nomad
si nu calcam pe pasii nimanui.
Lasam dementi in orbire acoperiti cu masti de carnaval,
confuzi in rasucirile unui ritual
ce conta doar pentru ei.

Dar totul inainte sa fiu prins de-un bold,
inainte sa ma rostogolesc si eu
sub alta regie de masti
in carnavalul unei alte transe.
Ce mai conteaza ?

am expirat!

Sterile ecourile se despica in fata mea

Doar sa le vad continuturile interzise.

Acum ma va acoperi visarea,

Ma vor ascunde strigarile

Si zvonuri bizare se vor asterne peste calamitatile mele.

Acum voi putea imprumuta parti ingropate din mine,

Iar sincronul dintre ele va deveni mult mai usor.

Ceata e hotarata sa ma sufoce,

Iar sentimente daltoniste

Plutesc neestompate de culoare

Spre-adanc.

Mi-am scuturat privirile de praf

Si am vazut

Ca dragostea se masoara in miligrame.

Ca durerile se masoara in dependente si disparitii

Ca in delir sangerarile ideilor

cuprind sufletele mele crapate de briza.

Se pare ca si eu am data mea limita

Ramane doar sa imi gasesc codul de bare

Intre straturile de iluzii pe care le-am depus

In fata negarilor tale pentru mine.

suflet esuat la mal

Si-a ars iluziile in mare

Si stancile i-au inecat si frica si regretul.

Cenusile s-au ridicat in vant

Si s-au lasat prabusite peste coastele salbaticite de-atatea nopti pustii.

Valuri demente si-au cantat refrenul cu numeroase agitatii,

Iar farul le privea cum naufragiaza suflete,

Cum le ingroapa intre scoici,

Cum se sfarama de stanci crapate de salturile fantomei lui sinucigase.

Balade celtice smulg scanduri de barci

Si le arunca in delirul abruptilor curenti

Zbantandu-se pe tanguire de vioara.

Doi cai smintiti se sting in vanturi

Innebuniti de el cel ratacit de pe-alta lume,

Se pierd in mangaieri de-apus,

In liberatea nisipurilor cuprinse de acizi.

Se vad in jumatati de lumina

Carari nezdrobite sub pasii nimanui,

Pentru ca fantoma nu-si poate adanci urmele pe zmocuri de iarba.

Se-aud octave inecate cu praf

Si ea zambeste asurzitor in noapte

Cand numai farul se izbeste de spectre adapostite in inima inca batand

A celei ce si-a ars iluziile in mare.

Iubirea lor se-ascunde prin trifoi

Cand razele ameninta sa se arunce asupra ei,

Iar stanca se mai crapa inca-o data

Sub prabusirea aceluiasi ratacitor.

rai in doi

Narcotice, ace şi gloanţe
Sunt răvăşite alături de-alte prafuri,
Subtil împachetate-n foi
În camera îngustă şi întunecată.
Cioburi de geam se-nşiră
Sub ochiul de fereastră afumată.
Doi adictivi stau singuri
Pe-o canapea murdară
Şi fiecare ţine-n mână câte o ţigară.
O pun din timp în timp,
În scrumieră să nu se ardă,
Când visele şi le-ntâlnesc.
Şi stau aşa fără de grai,
Şi simt cum e sa mori
Şi-un colţ de rai
E lumea viciilor lor.

ierarhii de savana

Apele m-au negat in loc sa ma inece
si mi-au ridicat in soare visele scufundate.
Jaguarul a scrutat desertul
si mi-a ocolit privirile.
Intelesese demult ca suntem la fel.

Trei vulturi m-au lasat sa tip
in urma zborului lor,
Sa ma cutremur, sa alunec,
sa ma plec in fata aripilor ce le lasasera in mine.

Am vrut sa-mi caut urmele-n noroi,
sa fiu sigur ca sunt,
Insa pamantul s-a cutremurat
si le-a zdrobit
inainte sa-mi pot aminti de mine cel de ieri.

Mi-am acoperit urechile de seceta
si hiena s-a apropiat.
Stia ca n-o aud
si mai stia...

Ce ape aveau sa mai inghita acum
zbaterea pasilor mei?
Ce lumi sa-mi mai absoarba
destinul smintit pe care l-a strans atata timp
in palma nisipul ?
Nu mi-am pus niciodata intrebarile potrivite
pentru ca tot ce asteptam erau raspunsuri.

Tacerea nu are raspuns,
are doar cantec
si dansuri ale caror coregrafii
aluneca-n prapastii
pentru ca eu sa le aud ecoul,
Pentru ca eu sa aflu cum sa respir,
Sa-mi amintesc ca stiu demult
cum sa-mi ridic visele-n soare,
Sa-mi amintesc ca stiu sa stau la pieptul elefantilor
care nu vor sa ma zdrobeasca,
Pe crestele adanci ale oceanului
ce nu vrea sa ma-nghita,
Cu mainile paralizate pe culmile muntilor albi
ce nu vor sa ma-nghete,

Surd la picioarele hienei

care stie ca numai eu nu stiu ca toti suntem la fel.

foto - Gregory Colbert

iubirea imposibila a metropolei cu noaptea

Plaja isi ridica degetele de nisip sa prinda albatrosi rataciti.
Aici nu aduc noroaiele miros de toamna.
Vantul smuceste toti nomazii ce-i afla pe tarmuri
Si ii indruma prin noapte
Spre Bizantul care se dilata
Sub priviri si glasuri amortite :
Auzi ? se prabuseste raiul peste noi !

Eu sunt occidental aici,
Sunt ploaia si frigul,
Eu sunt tot ceea ce-mi lipseste.
Aici totul isi uita rolul.
Uitarea copacilor fara frunze sta drept dovada.
Sofranul le-a intrat si lor in piele
Atunci, demult,
Cand briza a rostogolit aromele prin praf.

Cate tin minte baltile !
Daca-ar fi balti aici mi-ar spune tot ce stiu.
Si noptile invata pe de rost,
Oarbe, vibratiile lumii.
Poate o sa le-ntreb
De ce zumzetul ei se topeste in soaptele degerate ale vantului.

Pana s-apara spasmul metropolei
Vantul era harpa preferata a noptii.
Acum tanguierile lui zbuciuma doar saluri de satin pe culmi.
Istanbulul hipnotizeaza cu gandurie-i desirate intunericul
sfasiat de insomniacii supradozati cu muzici.
Ascultand marea respirand,
Noaptea imbata suflete cu flori de iasomie,
Cu dafin si fistic,
Cu menta si flori de vanilie
Smulse de pe Bosfor.

Percutia isi pulseaza ecoul
Izvorand alaturi de alte voci pagane.
Sufletele danseaza pana ce zorii incep sa sangereze ;
Flacari se zbat in umbre
Si chiar si acum
Orasul secerat de ape porneste valsul regretelor
Cu forta lui centrifuga,
Dorindu-si sa rimeze inca putin cu noaptea.