suflet esuat la mal

Si-a ars iluziile in mare

Si stancile i-au inecat si frica si regretul.

Cenusile s-au ridicat in vant

Si s-au lasat prabusite peste coastele salbaticite de-atatea nopti pustii.

Valuri demente si-au cantat refrenul cu numeroase agitatii,

Iar farul le privea cum naufragiaza suflete,

Cum le ingroapa intre scoici,

Cum se sfarama de stanci crapate de salturile fantomei lui sinucigase.

Balade celtice smulg scanduri de barci

Si le arunca in delirul abruptilor curenti

Zbantandu-se pe tanguire de vioara.

Doi cai smintiti se sting in vanturi

Innebuniti de el cel ratacit de pe-alta lume,

Se pierd in mangaieri de-apus,

In liberatea nisipurilor cuprinse de acizi.

Se vad in jumatati de lumina

Carari nezdrobite sub pasii nimanui,

Pentru ca fantoma nu-si poate adanci urmele pe zmocuri de iarba.

Se-aud octave inecate cu praf

Si ea zambeste asurzitor in noapte

Cand numai farul se izbeste de spectre adapostite in inima inca batand

A celei ce si-a ars iluziile in mare.

Iubirea lor se-ascunde prin trifoi

Cand razele ameninta sa se arunce asupra ei,

Iar stanca se mai crapa inca-o data

Sub prabusirea aceluiasi ratacitor.