uitari de metropola

Se presupune că evoluam în raţiune, dar este cert că ne degradăm în trăiri. Toleranţa a devenit moftul unui circar, care crede ca poate tine lumea-n palme .

Ca mersul pe sarma, totul depinde de echilibru. Totul tine de bratele larg deschise si nu poti pacalii parghiile naturii doar pentru ca te crezi acrobat. Nu poţi delimita polii, cum nu poţi separa apele de pamant cu o bucat de creta. De crezi atunci ca poti catapulta oameni in sfere bauite doar de tine? Esentele noastre sunt la fel de evidente ca redempţiunea unui Dumnezeu ales prin vot universal si nu poti pune etichete pe suflete, doar pentru ca iti par falimentare.

Blamarea e ca o bautură spirtoasă, ca o licoare fosforescentă pe care o poţi flamba uşor cu un cub de zahăr nerafinat, ca o ţigară de foi fără filtru pentru o aderenţă mai mare la feeling,insa nu are echilibru, iar acrobatul nu intelege ca degetul pe care-l atinteste ii va strica coreografia spectaculoasa.

***

“Aleluia!” strigă cerşetorul ce se credea cititor în nori şi alte d’astea cereşti, dar niciun gest din partea ei, nici măcar o tresărire, deşi omul “cenuşiu” (din cauza poluării şi lipsei duşului) ţipase exact în timpanele femeii care tocmai ajunsese în dreptul lui.

Nu-i păsa. Se gândea la fusta Kelvin Klein pe care şi-o cumpărase de curând şi regreta că nu şi-a pus-o. Cea pe care o purta îi strângea prea tare coapsele şi dacă făcea paşii prea mari (puţin mai mari decât cei de gheişă) se cuta în faţă (dar nimeni nu se mai uita la fustă cu asemenea picioare).

Bărbaţii..nici lor nu le păsa de “apocalipsa” ce va topi soarele, ei se gândeau la ea (o roşcată suplă înconjurata de farmecul lui Thierry Mugler). Chiar mirosea apocaliptic.

Oracolul se oprii o clipă şi apoi lovit ca de o premoniţie proaspătă continuă, de data asta cu relatări ceva mai particulare, păşind pe urmele ei:

- Ploaia fierbinte va topi păcatele odată cu ţipetele ce se vor ridica la cer! Bucăţi imense de gheaţă vor săgeta cerul roşiatic şi vor cădea deasupra capetelor voastre!! Copacii vor arde ca torţe în întâmpinarea haosului! Dumnezeule nu ne pedepsi!!!

Ea se întoarse şi îl privi dispreţuitor pregătindu-se să ceară ajutorul vreunui domn binevoitor în cazul în care cerşetorul nebun continua s-o urmărească. Mergea mai departe, grăbind pasul şi uitându-se din când în când în spate.

- Tu, blestemată, ţi-ai renegat Creatorul şi vei plăti pentru asta! Mai ai trei zile! Izbăveşte-te!!

Urmă o pauză, iar când se întoarse văzu omul de cârpe nemişcat.

- Tocul. Ai grijă la picioare să nu ţi le frângi!

Ce smintit! Continuă să mergă aproape uşurată că individul dubios nu o mai urma. Deodată însă tocul se rupse, iar ea pierzându-şi echilibrul căzu în genunchi pe asfaltul rigid ce-i răni picioarele delicate.

Un bărbat o ajută pe femeia senzuală să se ridice şi îi surprinse privirile mult prea îngrozite pentru o căzătură si o rană atât de superficială. O întrebă dacă se simte bine, dar nu primi nici un răspuns. Frumoasa doamnă îşi culese pantofii şi geanta de pe trotuar şi alergă desculţă ca urmărită de fatalitate, prin mulţimea precaută ce îi făcea loc.

Fusta stâmt mulată pe coapsele sale era acum ruptă pentru a putea fugi... Îşi ridică privirile disperate spre cer... norii aveau o culoare ciudată, însângerată, şi o ploaie parcă fierbinte se stârnise amestecându-se cu lacrimile ei. Era acum pregătită de toleranţă...