Am visat că existai,
Iar când credeam că m-am trezit,
Am auzit ecoul numelui tău
Strigat de-o umbră,
Un spectru ruginit de lacrimi,
Un fum distilat de iluzia din tine,
Ceea ce-a mai rămas din amalgamul
De vise sfărâmate,
Un gol delimitat de întuneric,
O formă fadă.
Suspine deşiram spre tine
Atingându-ţi zâmbetul.
Eu! Umbra!
Doar nu credeai că te-aş lăsa să nu exişti
Fără să hotărăsc să nu exist nici eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu