Aici nu aduc noroaiele miros de toamna.
Vantul smuceste toti nomazii ce-i afla pe tarmuri
Si ii indruma prin noapte
Spre Bizantul care se dilata
Sub priviri si glasuri amortite :
Auzi ? se prabuseste raiul peste noi !
Eu sunt occidental aici,
Sunt ploaia si frigul,
Eu sunt tot ceea ce-mi lipseste.
Aici totul isi uita rolul.
Uitarea copacilor fara frunze sta drept dovada.
Sofranul le-a intrat si lor in piele
Atunci, demult,
Cand briza a rostogolit aromele prin praf.
Cate tin minte baltile !
Daca-ar fi balti aici mi-ar spune tot ce stiu.
Si noptile invata pe de rost,
Oarbe, vibratiile lumii.
Poate o sa le-ntreb
De ce zumzetul ei se topeste in soaptele degerate ale vantului.
Pana s-apara spasmul metropolei
Vantul era harpa preferata a noptii.
Acum tanguierile lui zbuciuma doar saluri de satin pe culmi.
Istanbulul hipnotizeaza cu gandurie-i desirate intunericul
sfasiat de insomniacii supradozati cu muzici.
Ascultand marea respirand,
Noaptea imbata suflete cu flori de iasomie,
Cu dafin si fistic,
Cu menta si flori de vanilie
Smulse de pe Bosfor.
Percutia isi pulseaza ecoul
Izvorand alaturi de alte voci pagane.
Sufletele danseaza pana ce zorii incep sa sangereze ;
Flacari se zbat in umbre
Si chiar si acum
Orasul secerat de ape porneste valsul regretelor
Cu forta lui centrifuga,
Dorindu-si sa rimeze inca putin cu noaptea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu