ca tine

Azi mi s-au înecat toate iubirile în ploaie,

Iar vântul mi-a zguduit visele

Şi mi le-a lăsat epuizate

Prin praf.

Le-am găsit nud.

Se ofileau pe rădăcini de copac dezvelite.

Cine oare a vrut să le dezgroape ?

Copacul îşi prinde inimile de sufletul pământului,

Pământul nu-l trădează,

Nu-i lasă amintirile să se usuce.

Nu-i lasă lacrimile să se zbată inutile...

Ca tine !

Nu lasă liniştea să se aştearnă

Între straturile aspre de lemn.

Uitările copacului nu par să doară.

Dar dacă...

Inimile copacului se ridicau spre cer ?!

Încearcă să se smulgă,

În şoapte surde îşi ridică câte-o frunză

Catapultând-o cu plecăciuni dureroase

Să se agaţe de rai !

Nu ştie că cerul e ca tine... şi nu ascultă muzici mute,

Iar frunzele cad înapoi,

Răni reci ale iubirii,

Înecate-n ploaie.