viata ca supefiant (III)

Acum nu te mai pot forta sa iti respiri diminetile prin mine,
nu te mai pot convinge sa-ti ratacesti ideile de evadare printre culorile tacute din cearsaf,
nu-ti mai pot demonta, cu senzualitati recunoscute doar de tine, revoltele primitive de claustrat in dependenta fata de aerodinamica gleznelor mele.
Mi-ai zis ca te ineci cu stridenta vaporilor de mister ce inca nu ii las evaporati din palma,
ca ti-ai mototolit toate imunitatile in fata capriciilor mele,
te-am perforat, injectandu-ti portii din mine intre soapte,
ti-am decalat placerile dupa tiparul geometric al atingerilor mele,
te-am impotmolit, te-am incendiat, te-am sufocat hipnotic in refuzul de a zambi numai pentru tine...
Acum nu te mai pot forta sa ma respiri la fiecare crepuscul,
nu-ti mai pot fi supradoza.