o mare mai naiva

Cei instrainati incearca sa cuprinda marea pe filme nevoalate si marea pare a fi naiva la incercarile lor de a o impacheta in amintiri. Pare dispusa sa se lase purtata pe taramurile lor uscate, sa-si uite umezeala, sa-si abandoneze valurile si adancimile, sa-si lase sirenele unduindu-se in abandonul nocturn.
Doar ca marea isi retrage sclipirile spre apus, ramane oarba in pretextul noptii si neaga ca a vrut vreodata sa se lase evaporata dintr-un capriciu. Ramane aproape de tarmuri, mangaind bratele pontoanelor desprinse de plaja, ascultand soapte de indragostiti intarziati pe pernele turcesti.
Naiva marea nu-si da seama ca cei doi izbiti de palide mocniri nu vor avea de respirat la unison mult timp, nu vor apuca sa-si atinga visele, sau sa-si marturiseasca esenta unul in fata celuilalt.
Naiva marea nu poate recunoase despatirile si asteapta nopti de-a randul in orbire, umbre pe care le stie pe de rost, acum doar jumatati. Confuza si surprinsa de-atatea destramari imprima ritmuri in pilonii de ponton si cheama iubirile inapoi. Raspund doar jumatati desperecheate care-si declara rapirile bucatilor de suflet.
Strainii au plecat si fara mare spre uscat, si fara valuri, adesea fara inimi. Si le-au lasat plutind pe langa pontoane...