imbratisare lipsa

Mi-ai convertit timpul in ore de carton,
le-ai mototolit in imbratisari suave
si m-ai facut sa cred ca mi-e prea frig sa te abandonez.
Pe partea blank a sufletului meu ai sadit visari in bucati de cuvinte
si le-ai lasat apoi s-alunece peste teritorii anatomice necunoscute.
Ce versiuni din mine vrei sa inventezi?
Ce variante ale mele propui sa isi deschida ochii,
doar pentru a fi orbite de colturile noptii,
atunci cand tu ma vei lasa acoperita-n umbre?
brodata in piatra de altar asurzit de mult prea multe jertfe?
cu retina prafuita,
privind nicaieriul in ochi si confudandu-l cu parti din mine pierdute in favoarea ta?
Cand toate pietrele o sa taca,
voi inceta sa ma mai zbat in transa ce-mi inlantuie clipirea
si-mi strange in pumni pulsatiile de spasm ale bucatilor de inima
ce nu au apucat sa naufragieze inca spre tine,
si voi lasa balastul sa-mi napadeasca porii,
sa-mi slefuiasca sensul ramas mut,
sa ma cuprinda si sa ma transforme in piatra,
sa imi inece orele mototolite intr-o imbratisare
chiar daca imi zdrobeste inima prea tare,
chiar daca nu-i imbratisarea ta...