cerul m-a amenintat ca se va scurge in ocean.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa imi ating obrazul de palmele lui pufoase,
sa simt mirosul de presiune ale altor altitudini,
s-agat un nor,
cerul s-a topit si m-a patat cu vise.
Au inceput sa ploua cuvinte care nu au nimic de spus
si se preling in amintiri inerte pe la imbinari de univers intredeschise.
Pe ultima treapta a unei constelatii
stelele m-au averizat ca se vor desprinde si vor alunca intr-un pahar cu apa.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa vad cum se inspira-n cosmos,
sa simt vidul pe umeri,
si cum ma dor,
stelele s-au scufundat si mi-au diluat irisii cu lumina,
iar noaptea s-a adancit in somn
mult mai adanc ca pana acum,
mult mai senina.
Cand m-am aruncat in prapastia cu iluzii
vantul m-a implorat sa ma las impinsa inapoi.
Tocmai cand invatasem si eu sa zbor
si cand vroiam sa-l simt purtandu
-ma in sfori ca pe-o papusa,
el imi sopteste in timpane c-o sa mor,
ca o sa ma zdrobesc de ratiune,
cu tot cu aripile mele de cenusa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu